Zilele ce vor urma

Nu ştiu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu ştiu cum şi nu ştiu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabuşite şi durere mascată,
Războaie şi mascaradă.
Atâta ură, fără masură,
lupte de stradă.
Atâta violenţă,
Uităm că suntem fraţi,
A patriei mamă.
Ne sfâşiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alţii,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.
Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternaţi
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuşi de puţin.
Creiere îmbibate de otravă,
Sub anestezie totală,
Ne vindem sufletele pe tavă.
Hipnotizaţi,
Avem o imagine distorsionată a realităţii ideale
Puşi la zid,
Ni se pune lacăt pe cuvinte,
Ce devin arme letale.
Minţi murdare alimentate cu răutate,
Spulberă vise, ucid suflete nevinovate.
Încătuşaţi de adevăr,
Puşi la pământ de minciună,
Nu mai avem putere să răzbim
Zilelor de pe urmă.
Zilele ce vor urma, se scriu deja,
Totul ţine de timp,
Pioni în mâinile propriului destin,
Cădem, ne lovim, dar nu renunţăm până reuşim.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!