Nu ocoli Gândirea...

Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot aşa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea şi după ea:
E frumoasă, cu pasul uşor,
invit-o la masă, vorbeşte-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deşi, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i "săpun").

Deşi stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii şi urechile şi cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
şi-n loc de asta spun...
Săpun!

Aşadar: Drum înfundat!
Dubla a doua:

Începuse să mi se cimenteze în minte imaginea lumii în care m-am ivit
ca un noian întunecat de negânditori
ca o apă neagră şi îngheţată,
în care nu trebuie să te îneci...
dar nici agitat nu-i bine să fii...
Eşti atât de absorbit de singurătate,
de egoul tău îndurerat şi jignit din pricina naşterii
de eşecurile pe care le înregistrezi în acţiuni care de fapt nu te interesează
pe care nu mai vrei să le gestionezi,
de care ai vrea să scapi ca să poţi zbura aşa cum zburai înainte de naştere,
ca norii,
încât te întuneci,
devii bombănitor, ursuz
şi asta îţi poate înghiţi mintea Bertrand dacă mă mai auzi
ani cu duiumul, până în ziua aceea în care simţi
că nu mai vrei nimic altceva decât să joci table în spatele blocului.
Însă, uite, eu astăzi, cam pe la jumătatea vieţii,
am primit un telefon.
Era tocmai telefonul acela la care mă gândeam adolescent
când îmi spuneam că, dacă există strălucire în mine,
atunci se vor găsi la un moment dat şi nişte ochi care să o vadă.

Sigur că asta nu e o poezie perfectă Bertrand,
şi nici măcar poezie nu este,
dar când mai vii pe aici să citeşti
aminteşte-mi ce-ţi spun
aminteşte-mi de unde vii, de unde vin,
şi ce vrei să spui, să spunem...
că unde ai ajuns ştiu şi eu
văd şi eu.

"Se vor găsi nişte ochi" visam...
şi uite că s-au găsit. Chiar s-au găsit!
Una dintre fiinţele mele mârâie printre dinţi
"preatârziupreatârziu"
şi asta pentru că noi, Bertrand,
prietene al meu francez dintr-o Franţă de Sus,
luăm prea în serios Timpul
prea în serios Timpul.

El seamănă atâta de bine cu Eternitatea,
(care era mama noastră înainte de naştere),
încât noi îl credem un fel de copil al Ei...
încât noi aici, născuţi,
mânjiţi şi apoi şterşi şi iar mânjiţi
de sânge,
din lipsă de repere,
din lipsă de beatitudine, de extaz, de prea plin, de dracu să mă ia dacă înţeleg ceva,
noi aici, Bertrand, îl luăm în serios,
ne îmbrăcăm cu el, ne închinăm lui, ni-l punem la mâini, pe pereţi,
învăţăm să citim, să numărăm, să murim,
să ne gândim la lumânări şi rânduieli, la prescuri, la întreceri,
să privim la nori gândind "Trecut-au anii"
şi lacrimi curg şuvoi pe numaiplânge
dar el nu este ceea ce ni se prezintă.
Timpul e orice altceva, dar nu o Eternitate în miniatură, Bertrand...

O spirală, un ciob plutitor de spirală,
o serpentină poate
dar el nu poate înlocui ceea ce ni s-a luat prin naştere.
Asta, şi nu Gândirea, te doare, Bertrand.

Poate că timpul este o serpentină
Dar Eternitatea nu e o Serpentină mai mare
şi nici totalitatea serpentinelor care îmbracă muntele
şi nici Muntele nu este.

Eternitatea se uită la Timp
cam cum s-ar uita acum galaxia Alpha Centauri
la serpentina drumului de ţară pe care te duceai tu desculţ la şcoală,
copilule ce eşti şi nu mai eşti.

Aşa că degeaba te gândeşti tu că Gândirea e grea şi rea şi-ţi face buba la cap
şi că mai bine în loc de Gândire ai avea un televizor
sau un antivomitiv.
Nu Gândirea îţi face buba la cap ci...
Ci ce?
Nerăbdarea. Aceasta.
Un motor supraturat este aceasta.
Un motor care înghite de 10 ori mai mult combustibil decât are nevoie.
Care îşi arde supapele
şi-şi devorează sâmburele propriei inimi.

Iar vrei să pleci
iar dai din cap a lehamite.
Dar eu nu mai am lehamite tinere francez.
Sunt liber să-mi cânt prohodul în ritm de tango,
cu măcănit de raţă, cu râgâieli, pe fondul sonor al telejurnalului de seară...
Există lucruri mult mai odihnitoare decât confortul mental.
Nu trebuie decât să iei piciorul de pe acceleraţie,
ca să poţi auzi telefonul.

Mă sună cineva.
Te sun eu în 5 min.
Pa!

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!