Miez de fier

O epavă se plimbă printre copaci
atât va mai rămâne din mine
oamenii trec
se grăbesc să moară
curajul lipseşte şi vântul stingher
ridică o fustă
întoarce o vorbă
toţi mi-s-au îngrămădit în suflet
ca ţurţurii
stau gata să-mă străpungă
picioarele frumoase se ridică precum scânteile
peripeţiile unui mojic pe o plajă
întrerup bătăile
dedesubt se zvârcolesc angoasele

secundele trec iubito
ne traversează
singurătatea în care te-am îngropat
se revarsă ca o spumă şi ne-nghite pe toţi

timidele statui
arborează impasibilitate

piatră îmi curge prin vene
pe sub dunele deformate ale unui trecut
pe care l-am împărţit
şi nu ştim ce să facem cu resturile

totuşi inventăm la tejghea bonuri şi chitanţe
eu vreau să fiu Vissarion gruzinul
soarele din spatele dughenei acoperit de bătrâni
ne luminează calea spre care ne-am grăbit.

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!