Déjà-vu primăvăratic

(file de jurnal afectiv)

n-am copilărit împreună
şi iată-ne pierduţi văzului lumii
pe dealul dintre mesteceni
micşunelele ne descleştează pumnii
pumnii şi sufletele

nu ţi-am spus niciodată
despre rochia albă-cu-frunze aproape-ca-n realitate
cum cântau prigoriile prin stâncile crăpate în adânc-de-sine
o mare îşi căuta ţărmurile/ minima recuzită pentru a induce
în irealitate

nici despre ziua în care pe marginea unei ape
mă statornicisem dincolo de un timp
nimic n-ai ştiut
şoseaua urca albastră şi netedă printre păduri şi tentacule
undeva sub coapsa aşteptărilor se deschisese Oraşul
visul meu de copil incurabil mă devenea mare

! deodată cimitirul... 2-3 magnolii

făcută mică m-am lăsat sub grija câtorva păsări
a strigătului Mamei – muzică a grădinii grandioase

! poate era Cerul / poate te apropiai tu

această istorie atemporală care se pornise şi nu se mai oprea
să alunece înspre mine

n-ai ştiut nici măcar mireasma aurie a mărului dintr-o poartă
găsindu-şi habitat în rând cu firele de arpagic
cu nevinovatele nelinişti ale copilului fidel drumului
printre buburuze şi fluturi

curajul acesta
marea frică... puţina inconştienţă
mâna mea scuturându-ţi uitările
lăsând virgin locul cu sunete colorate
sufletul trupului prea obosit de convenţii
în fapt un poem sustrăgându-se
amatorilor de nimicuri

nucul este la fel de adevărat în capătul viei mele
verdele împinge cu tandreţe şi viaţă pământul...
pământul acesta ca un căpcăun blând abdicând
domesticit la ţipătul poveştii

! ne vom afla în timp util

când va fi să fie
o vom face ca şi cum
niciodată n-am fi făcut-o
am lăsat suficient suflet pe aici
o grămadă de NOI...

ne vom întoarce!

... n-am copilărit împreună
şi iată-ne pierduţi văzului lumii
pe dealul dintre mesteceni...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!