Îmi duc crucea prin pietriș
Peste colțul fericirii s-a ivit păinjeniș,
A murit tihna, iubirea... ș-aburc dinspre povârniș;
A-nsurit și tinerețea ce avea ochii vioi,
Și s-au etalat dușmanii înarmați ca la război.
Da eu rabd că le pot duce, duc și crucea peste hău,
M-am călit prin vremuri crunte, persiflând destinul rău,
Și lansez o ironie spre acel ce-i mușcător,
Și mă consolez cu gândul că și rău-i trecător.
Ieri înăbușeam suspinul și durerea-mi ștrangulam,
Și mă întrebam în sine "De ce eu?" mă răsculam,
Însă susurul de ani m-au făcut mai înțeleaptă,
Și-mi sărut soarta pe frunte, așa crudă și nedreaptă...
Caut chipul fericirii prin păinjenișul mut,
Nu îmi pare deprimată deși n-a zâmbit de mult.
Nu îi deranjez țesutul ce-o umbrește de un timp,
Și mă bucur că-mpreună am mai dus un anotimp.
Astăzi a scăpat trei lacrimi și le-a șters, da pe furiș,
Și-o apostrofez căci eu îmi duc crucea prin pietriș...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărut
- poezii despre război
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.