Reîntregire accidentală

Mi-am înfşaurat corpul înr-o pânză neagră
pe afară mi-au rămas doar palmele, dezgolite
vulnerabile precum un pui de ramă sub tone de pământ.
Apropie-te, aşează-ţi palmele peste ale mele
lasă privitorii să privească şi sunetele să spargă
fiecare particulă a conştientului tău.
Respiri învolburat, eşti tu, un tot, eu un necunoscut
cu fiecare respiraţie de desprinzi de pământul ud, greoi
te descoperi pe tine, acoperit de alte mantii îţi aminteşti că un ţi-ai terminat de citit presa
şi nici un ai ajuns la programare de astăzi.
Respiri greu şi îţi transpiră palmele, le simţ peste ale mele
sunt la fel de speriate şi stinghere că în prima zi de şcoală
când nu îţi găseai locul în mulţimea exotică.
Încerci să înghiţi prezentul cu fiecare strop de salivă
care îţi usucă gură şi mai tare,
te laşi dezmembrat, cedezi neros
şi cauţi refugiu cel mai apropiat – tu.
Spune-mi plama acum, unde eşti?
Printre zile de naştere frumos ambalate şi muzică la pian
sau printre ţipetele care te însoţesc pretutindeni?
............................................................................................................
Taci, acum este momentul tău
prin două palme străine ai ajuns la începutul tău
la primul respir extra-uterin, la prima lumină difuză.

poezie de Cezara Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!