Împărțind singurătatea cu o tufă de măceș
Cu trupul scheletic
ivindu-se din giulgiul alb căzut peste lume
își întinde un braț
ca pentru a-mi aține calea
o tufă de măceș
pe degetele descărnate
lacrimi par încrustate-n veșnicie
la fel cum odinioară
în viața din care m-am reîncarnat
pe o pleoapă încrustată-n amintire
lacrimi au încercat să mă întoarcă din drum
dar iată-mă aici
întârziind în fața acestei tufe de măceș
mângâind degetele scheletice
gândesc că nu-i nici devreme nici târziu
iar sub giulgiul alb căzut peste lume
nu se află nici o cale
și aș aduna în palmă lacrimile toate
să-mi spăl cu ele singurătatea
așa cum Maria a spălat picioarele lui Iisus.
poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre picioare
- poezii despre degete
- poezii despre creștinism
- poezii despre amintiri
- poezii despre alb
- poezii despre Maria
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.