Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.

Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' să te grăbeşti.

Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?

Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de Luca Gudină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!