Poem cu acoperişul de dragoste

Mă caut şi mă găsesc în hrubele veacului trecut
pe care l-am îngropat cu cruci de piatră nescrise
şi-i duc în spate durerea pînă la apus,
lumina lui subţire mi-a rămas sub aripi
ca un zbor fără întoarcere din stelele iubirii.

Drumurile pe care am păşit în veacul actual
călăuzite de semne cereşti nu se mai opresc,
nasc alte transparenţe de logos lumină,
poeme cu acoperişuri de dragoste
de pe care cuvintele privesc întreg spaţiul.

Îl simt mai aproape de descifrare
ca pe o taină care trăieşte prin cunoaştere
şi îşi dezleagă limba abstractă oamenilor
spre marginile încăpătoare ale timpului
prin ridicarea cosmicelor bariere.

În curba ascunsă nesfârşitul căutării
ce ar putea să denumească alte ştiinţe
ca fruct al răbdării şi nerăbdării continue
cu tot ce ispiteşte viaţa şi moartea
dincolo de gânditoarea sintaxă a creaţiei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!