Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!