Oi de Lună

Îţi păşteai, ciobane, oile pe Lună
Şi nimic din noaptea albă ce-mi era
Nu băgai în seamă, nu puteai vedea,
Nu simţeai cum lupii-n ochi mi se adună.

Şi s-au strâns în haită alergând pe norii
Ce treceau prin faţa turmei tale reci,
Au sărit pe Lună-n zbor de lilieci,
Culegând mioare-n pajişti iluzorii.

Ai rămas, bădie, sprijinit în bâtă,
Fără nicio oaie sau de griji vreo urmă,
Luna-i stână goală, rece şi urâtă.

Ochii mei adună haita coborâtă
Din văzduhul nopţii care-abia se curmă
Şi se-nchid în visul c-un cioban şi-o turmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!