La tămâiat
Era la tămâiat,
Cu babele din sat,
Acolo-n cimitir,
C-un țipăt abitir:
-Mărine, m-ai lăsat
Prea singură în pat,
Iar pensia ce-o am
Se duce tam-nesam.
De când tu ai plecat,
N-am trai adevărat!
Mărine, Mărine,
Ia-mă sus, la tine!
Și tot se învârtea,
Mormântul tămâia,
Când fusta, dintr-odat'
De-un ciot și-a agățat.
-Fugi de-aci, Mărine,
Că glumii cu tine!
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sat, poezii despre pensie, poezii despre fuste sau poezii despre adevăr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.