Nu poţi uita bunicii, niciodată...

În memoria învăţătorului
Ion Şerbulescu, din Valea cu Apă - Gorj

În şirul lung de sărbători creştine
Din iarnă, după mândrul Revelion,
Se mai înscrie una – SÂNT - ION –
Şi tandru, gândul zboară către tine...
Bunicul meu! Şi, ca de-atâtea ori,
Cum te păstrez în suflet ca icoană,
Azi, ostenit de-a vremii noastre goană,
Mă-ndrept înspre icoane-n sărbători...

S-a dus în Cer, pe-o rază de lumină,
Bunica noastră, blânda mama Veta,
Înscrisă-n buletin – Elisabeta...
Cu nume şi prestanţă de regină!
Şapte copii, rămaşi sub steaua lor
Să lupte într-a lumii grea vâltoare...
I-ai îndrumat cu drag, pe fiecare -
Părinte tu le-ai fost, şi-nvăţător

Te-ai străduit să faci un rost la toţi,
Mai bine zis, să faci un rost la toate,
Că şase fete-aveaţi - neasemănate -
Vestind că-ţi umplu viaţa cu nepoţi!
Şi-am început să apărem, pe rând,
Prin legea firii – mai presus de om...
Tu, bucuros, sădeai câte un pom
La fiecare, soarta-i însemnând!

Nu-nţelegeam noi bine prin ce treci,
De ce-a pierit amar bunica noastră...
V-au confiscat averea - viaţa voastră -
În cruntul timp al anilor cincizeci!
Şi vremea a tot curs, nepăsătoare,
La frământări, la moarte sau dureri
Ce-nlăcrimau pe oamenii de ieri,
De azi, ca şi din lumea viitoare...

Iar noi, nepoţii, am crescut voinici
Şi ne-am croit în viaţă câte-un drum
Cinstind părinţii care, mulţi de-acum,
S-au dus acolo, printre voi, bunici...
Vacanţele din anii calzi şi buni,
Ce-n sfinte amintiri s-au preschimbat,
Le-am petrecut voioşi, acolo-n sat,
În curtea cu smochini şi cu păuni

Chemat de dorul pătimaş răsare –
Umbrind tot locul – nucul uriaş,
La mii de întâmplări discret părtaş,
Reper zărit cu drag din depărtare...
Poveţe, cât mi-ai dat, le ştiu pe toate,
Dar una vreau acum să pomenesc,
Că mi-a priit şi-aş vrea s-o răspândesc:
"Cititu-n cărţi e-averea ta, nepoate!"

Iar astăzi – iată – mă mai pot mândri
Că am păstrat în minte viaţa-ntreagă,
Un cântec dintr-o carte, ţie dragă,
Cu vodeviluri de Alecsandri:
"Viaţa se scurge cu grăbire,
Anii cei tineri se strecor,
Dar eu nu simt nicio mâhnire,
Că mă ţin tot de urma lor!

Ridic un pahar
Plin, plin,
Cu vin de Cotnar
Plin, plin
Şi bându-l voios
Eu vi-l închin!"

Acum, ajuns la vârsta de bunic,
La ziua NOASTRĂ, iar îmi amintesc
De beciul tău cu vin dumnezeiesc,
Şi-n cinstea ta, paharul îl ridic!!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!