Precum moartea
mi-aș dori ca îmbrățișarea ta să fie definitivă
ba chiar mai mult decât atât
o îmbrățișare de dincolo de orice criteriu
precum un extemporal la infinit
dat din postura unei clipe
știu că nu crede nimeni
dar prin îmbrățișări succesive
se leagă și universul
altfel cum naiba ar sta stelele pe cer ziua
fără să cadă printre nori
iar eu nu îți cer decât să accepți
că orice extemporal la îmbrățișare
nu se poate fără probă practică
oricât de dureroasă ar fi trecerea
în afara timpului
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre nori, poezii despre moarte, poezii despre infinit, poezii despre durere sau poezii despre dorințe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.