Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îți pare că-i o altă primăvară
Și anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheață din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aș aștepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalță către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Și simt că nu le-a fost îndeajuns
O viață ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce așteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte și uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar și iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o știi trăi, e-o frumusețe
Și-o bucurie, nicidecum tristețe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-și iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieții și-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Și vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moștenit.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook