Triptic pentru România

I.
Vii din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Prin foşnetul seminţei ce-şi suie seva-n grâuri.
Pe fruntea ta, şi cerul se-opreşte să-ţi respire
Mireasma migratoare de arbori şi de râuri...

Şi nu ştim alte locuri mai pline de visare,
Şi nici nu vrem pe alţii pe-aici să mai cuteze,
Când infinitul nostru e-un petec sfânt de zare,
Sub care,-n loc de tunuri, ard crini pe metereze...

Un neam întreg aicea şi-a pus pecetea sfântă
Şi-a înălţat pridvoare, cu gândul să rămână,
Cât codrul încă-i verde şi mierlele mai cântă
O doină tânjitoare în Patria română,

Cât, din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Străbunii ne mai cheamă să le-ascultăm cuvântul,
Cât mai tresar de veghe martirii-n cimitire,
Iar lecţia lor aspră ne-o spune-ncet pământul...

II.
O, ninge peste lume şi doar aici e bine,
Mireasmă-i veşnicia cu numele de Ţară...
Cât sunt părinţi pe dealuri şi rouă pe coline,
Avem aici o rană care să ne mai doară...

Cât munţii leagă lutul de tremurul ceresc
Şi-n tulnice coboară sămânţa de lumină,
Cât pruncii, preacuraţii, la sânul mamei cresc
Şi-un schit adună mirii sub aură senină...

O, ninge peste lume şi-i o ninsoare sfântă,
Şi-o linişte se lasă din turla ei fierbinte...
Cât sunt stejari în codri şi mierle care cântă,
Avem aici o casă, un frate, un părinte...

III.
N-ai cum să ştii, străine, lumina ce ne doare
Şi ca un glonţ de aur ne caută şi ne scurmă,
Ori sacrele amurguri căzând peste izvoare,
Să ne rănească pleoapa cu ţipătul din urmă...

N-ai cum să vezi la praguri, în strai de rouă, pruncii
De mână duşi spre crânguri de-o cosmică visare,
Ori aripile mierlei lăsând în somnul luncii
Melancolii celeste de ploi izbăvitoare...

N-ai cum s-auzi cum cântă minunile sub pietre,
Căci toate-ţi par nimicuri în veac petrecătoare...
Doar noi simţim cum bate eternitatea-n vetre,
Precum în luturi pure o inimă de floare...

poezie de Geo Galetaru
Adăugat de B IULIA CORINA
Votează! | Copiază!