Toarnă peste mine mirul vieţii

Zideşte-mă din lutul palmei tale,
Fii olarul care să mă-nveţe a zbura
Şi toarnă peste mine mirul vieţii,
Ca să moară moartea, în spaima sa.

Fă-mă firul care să te ţină strâns
De sufletul ce-mi cânta pan' la Dumnezeu,
În straie de lumină dezmierdată,
Ce-mi taie în aortă un curcubeu.

Şi depărtează, de se poate, tot blestemul,
Să nu mai bată clopotul de lacrimi seci
Ce pe obraji săpat-au sanţuri lungi,
Când nopţile-şi suflau în pumnii reci...

Găseşte-mi loc sub tâmpla-ţi caldă,
Să te iubesc în primăveri neprihanite,
Când iarba îşi arată dinţii ei firavi
Şi păcatele îşi sapă singure morminte.

Zideste-mă din glezna care-ţi plânge
Rănită de pironul ce-a gustat din rai
Şi negreşit, femeia pasăre-ţi voi fi,
Sub streaşină de cer, geneza ce-o visai...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!