Iarna clipelor reci
Poate că zăpada va putea să șteargă,
În adânc de clipe, toate câte dor
Și își va așterne-n strat amăgitor
Albul ne-ntinării peste lumea largă.
Nimeni n-o să vadă clipele ascunse
În adâncul rece-al stratului de nea,
Nimeni n-o s-audă clipa ce plângea
Printre rugi de frunze veșnic nerăspunse.
Poate că, sub stratul ce se va așterne,
Sufocată-n gândul unei îndoieli,
În sămânța vie-a ultimei greșeli,
Frigul va pătrunde cu-ale sale berne
Și, din întuneric, dintr-un somn de moarte,
Din pământul rece, nu vor încolți
Urmele durerii toate vor muri,
Nimeni să le știe, nimeni să le poarte.
Va veni zăpada, cu povești să cearnă
Peste-o lume-n care viața bate-n piept
Și-o așteaptă, iară, să-și reintre-n drept,
Cum a fost pe vremuri, cum n-a fost de-o iarnă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre iarnă
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre somn
- poezii despre gânduri
- poezii despre greșeli
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.