După Gilgameş şi Gaia

Veste după veşti şi basme
despre prinţul din Uruk
trec sub ziduri şi se duc
cuprinzând Gaia în spasme.

Ce n-a fost, va fi să fie,
ce-a rămas, o umbră vie
aruncată ca un voal
prinsă de un paspoal
mitologic curcubeu
dar culori de scarabeu -

Cine-i pregătit, să moară
în noianul de durere
al deplinelor tăceri
unde doar cuvinte surde
înconjoară neputinţa
clipelor rămase-n urmă!

Iată, un boboc răsare
pe când ultimele ramuri,
nemişcate, în surdină,
se despart de străvezii
frunze, răvăşind tăcerea
altelor neîmplinite -

Gaia şi-a desprins mantaua
trecerii-n singurătatea
revenirilor trecute -
linişte-i totul, şi pace -
cine-i pregătit se duce,
cine nu, acela moare
pe când ultimele ramuri
se desprind din nemişcare.

Nu-i nici somn, nu-i nici visare;
numai Gilgameş - şi Gaia
care naşte neputinţa
celor şapte cărţi Mishlai!

poezie de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Votează! | Copiază!