Noiembrie-ţi sunt mamă

Prin fiecare frunză, noiembrie-ţi sunt mamă,
Sunt vis, melancolie, o umbră-ntre statui,
Sunt vânt adus de toamnă, copacii mă destramă
Şi-n liniştea din noapte spre-un alt tărâm mă sui.

Sunt partea-mi de lumină şi stropul de-ntuneric
Ce se prelinge-n grabă în ochii-mi plânşi de dor,
Sunt mângâierea caldă şi zâmbetul feeric
Al fiecărei mame şi-a celor care mor.

Sunt veşnica pădure şi-acelaşi orizont
Sub care-atâtea stele au ars pe-acest pământ,
Sunt mama ce-şi aşteaptă odorul de pe front
Şi tot ce pot atinge scriind al meu cuvânt.

Sunt tot ce niciodată nu mi-am închipuit,
O lume-n altă lume, miracol început,
Noiembrie-ţi sunt mamă şi fiul drag, iubit,
Un vis pe care noaptea-n suspin l-a conceput.

Prin fiecare clipă, noiembrie-ţi sunt mamă
Şi viaţă şi lumină-n adânc nemăsurat,
Sunt ce-nfloreşte-n mine şi-un dar, cel mai de seamă,
Pe care universul în toamnă mi l-a dat.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!