Corabia

Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie

ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
şi munţii, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc şi să mă bată furtunile,
să se aşeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănţuiască delfinii în juru-mi.

cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
şi nu ştiu, măcar, ce voi face
dacă înecaţii vor ieşi din valuri
şi vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!