Sub ochii închiși
îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de șarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu știe dar locuiește în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniștilor mele
în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în fața ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre și ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
și nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închiși brăzdează câmpuri pentru margarete
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.