fum… descriind un arlechin

degetele
păşesc desculţe, lipa-lipa…
în sticla lichidă
urcă pe
foaia înmărmurită, albă
cuminte, lasă urme
urme ca de paşi
săruturi
inimioare
mărgeluţe colorate
suliţe iuţi
în continuă căutare…
nu duc mâna la frunte
mi-e frică
ar deveni transparente degetele
în flame alburii, iar tâmpla
ar rămâne fum vernil
descriind în aer
arlechin umil şi… şovăitor
nefiind nici eu, nici poemul acesta
o fabulă
n-are morală însă
îndrăznesc printr-o spărtură lucind
o concluzie nouă, moale
aparent întreagă: «nu poţi opri
un cuvânt deja rostit!»
Poemul scriindu-mă se vrea blând
dar mă lasă dilematic
cu o obsesie proaspătă: «din care
din care testicul provin
stâng sau drept?!»

lunec şapte, opt, nouă
cu mine am
cuiul acela şi
holograma unui căluţ
ca literă
la care copilul
încă se uită uimit!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!