Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

Mă pierd, tăcând, înfăşurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ţi vinovată,
Şi-apoi scriu, plângând, poeme.

Şi fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Votează! | Copiază!