Drumul negru

Plecand spre drum.
A vietii soarta sa-ajungi in capatul mai bun,
Mergand prin stancile ce-ti tin cararea,
Umplandu-ti sufletul si inima si starea,
Lasand in urma,
Un munte-a amintirei umbra,
A sufletului rana,
Ce-apare si dispare ca o iarna,
Dar ce ramane-n tine pe vecie,
Pana cand sufletul n-o sa mai fie.

Si astfel, ajungi sa vezi si zarea,
Vezi cerul, unindu-se cu marea,
Si astfel, ajungi si tu o umbra,
O pata-n sufletul celor ce-ti sunt in urma

poezie de Cătălin Antonov (30 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Votează! | Copiază!