Mamă de băiat

ea
mamă de băiat
nu are nicio teamă vizibilă
o protejează el în gând
niciun golan să nu o insulte vreodată
cu toate că ea
doboară doar cu securea pleoapelor orice intrus -
până acum toţi străinii care au intrat
după plecarea golanului de tata
au fost între cleios de tandri şi ipocrit de preocupaţi
.
mai suspină câteodată
dar cu amortizor
orice scârţâit de pat
dincolo
îi cântă a posibilă noră
apoi uşi trântite doar de păianjeni -
ultima oară când fii-su
a mai adus pe una în casă
şi a văzut-o cu toată pânza aia prinsă-n păr
a crezut că e-o surpriză şi este dintr-odată soacră mare
dar se auzi repede duşul
patul a rămas neatins
ducă-se
.
ea e mamă de băiat şi totuşi
adună lucruri de zestre de parcă... –
.
şi intră băiatul val-vârtej
o prinde de umeri
o sărută şi
îi trimite după câteva luni trupul înapoi
sfârtecat de o grenadă
în războiul nimănui
.
mamă de băiat
puternică
aruncă toate paturile
ecoul scârţâitului nu mai tace
aruncă ţărână peste cap
jos în faţa blocului
să se îngroape cu mâna ei
.
pleoapele-i sunt arse iar păianjenii
au umplut până la refuz uşile
între ce mai rămăsese
din sufletul ei fără amortizor
şi zestre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!