Noi nu suntem
În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.
Alchimia țiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n brațe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.
Totul devine o scriere așezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
deslușind straniu alfabet.
Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărțim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmițat de neliniști,
murind îndelung și profund
într-o alegere a sorții,
umplând respirarea cu fluturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre alfabet
- poezii despre aer
- poezii despre întuneric
- poezii despre vestimentație
- poezii despre verde
- poezii despre vamă
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.