Sonetul vieții
Viața-i o cădere înspre Cer
Și-un rapid urcuș spre neființă,
D-aia trebuie s-avem sființă...
Omule, la tine, astăzi, mă refer.
Chiar de ești sărac sau moșier,
Trebuie să treci prin pocăință,
Pentru semeni, tu să ai priință,
Că ești preot, prinț sau liftier...
Toți ne-om răstigni, cumva, pe cruce,
Până și o stâncă se dizolvă-n fum,
După cum se știe, viețile-s caduce,
Nu rămâne-n urmă, decât un parfum,
Sufletele noastre, însă, nu-s uituce,
Timp în care carnea ni se face scrum!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viteză
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre pocăință
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.