Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit,
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus, pe cerul plin de nuferi, plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce, încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid, aduceri doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşi-ncet, cu greu.

Tu de undeva din noapte poate-o clipă te gândeşti,
Că sunt rătăcită-n şoapte şi te chem de mai doreşti
Să petrecem cum o dată focul ne ardea mocnit
Arzând jarul de la vatră şi pe noi mai înzecit...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!