Negreșit
Luna este în om, și omul este luna.
Deși au chipuri diferite, în esență sunt una.
Acesta este adevărul, a fost și va fi mereu, pentru că în palma Prezentului, timpul umblă teleleu.
O lume cu o mie de chipuri, toate unic ornate, îi stau mărturie materiei, ca mărgelele-nșirate.
Vântul vuiește, pasărea ciripește, pisica mustăcește și rățoiul se rățoiește.
Sunete cu miile, melodii desăvârșite, vin la urechea omului și pe loc se fac auzite.
Dar cine le ascultă, a o mia oară, cine le va asculta și cine le-a ascultat odinioară?
La urechea cui răzbat, în pieptul cui ele se bat?
Spune-mi tu, dar ia aminte, dacă ghicești, de iubire nu vei mai putea să te descotorosești.
Fie vară, fie iarnă, iubirea la joacă sufletul ți-l cheamă.
Nu ai cum să îi închizi, să te faci că nu o simți...
Poate îți merge o dată, de două sau trei ori laolaltă.
Dar odată și-odată...
Ce a fost realizat nu se mai neagă.
Iar atunci ai să găsești, sufletul ai să ți-l împodobești,
Nu cu globuri și cristale, ci cu sensibilitate, răbdare și iertare.
Ca un brad falnic și luminos, vei străluci pe față și pe dos, lumii să îi dai de știre, că adevărul și iubirea, negreșit trăiesc în tine.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre știri
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre rațe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.