Nu plânge!
Ce greu e-ades prin viață
Și drumul ce murdar!
Câți nori, câtă-ntristare
Și întuneric, dar...
Mai e și dimineață
Senină, strălucită.
Nu plânge! Te agață
De clipa fericită
Și frământări și vise
Știute de cireși,
De flori de albăstrele,
De câmpuri cu maci deși,
Pe aripi desfăcute,
Din sânul zămislirii,
Porni-vor spre doritul
Tărâm al izbândirii.
Sclipirile visării
Ținute-n umbră, pier
Nu plânge după ele
Ci zboară către cer
Și-abia eliberate
De cheia tainei plânse
Așează-le pe pragul
Dorințelor nestinse.
Nu plânge!
Când ți-e glezna
Atinsă de noroi
Și nu mai știi pe unde
Călca de-atât gunoi,
Tu curăță-te singur
De ele, fără silă
Și drept rămâi! Nu cere
Sau aștepta vreo milă.
Și-așa e scurtă vremea
Și-i soare prea puțin
Să înrobești cu lacrimi
Al ochilor senin.
Mai clar se vede zarea
Prin genele uscate,
De ce sâ dărui clipe
Trăirii zbuciumate?
Apusul, dintr-o dată
Se risipește-n zori
Din ei culege raze,
Prin ei să te strecori,
Cu zâmbetul, sfărâmă
Culoarea morții hâde,
Nu plânge! Simte Raiul!
E-n inimă... surâde!
poezie de Cristina Maria Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre plâns
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.