Și rănile știu să râdă
Da, ești ploaia ce cade în mine,
jucăușă ca un copil desculț în iarbă
care înalță zmei,
hohot de dumnezeire
și laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înflorește urechea când îmi șoptești
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că așteptarea din trupul tău
nu mai are spațiu pentru a-și întinde brațele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile știu să râdă frumos...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre urechi
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre lactate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.