Nimicul norilor sus-puși
Pe cer e greu: tronează norii
și-s regi deplini în asfințit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viață, de-un sfârșit.
Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
și voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.
Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
și nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.
Și toacă razele de Soare,
și toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre gură
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poezie
- poezii despre monarhie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.