Nu fugi...
Nu fugi de propriile sentimente, nu te lua la-ntrecere cu propria umbră, nu vei avea sorți de izbândă. Întoarce-te, iubește-le, ascultă-le, chiar dacă mintea-ți joacă uneori feste.
Ele îți spun o poveste, ca melodiile unei orchestre, ce vorbesc despre morți tragice și fapte mărețe.
O poveste, pe care am fost amândoi învățați s-o ignorăm, și în schimb pe realitate' să ne axăm.
Cu propriul destin ne jucăm atunci când lamentările ni le ascultăm. Confuzia, stresul, dezinteresul, cursa nebună pentru a-ți găsi alesul', toate îți pot părea normale, atât de răspândite încât au devenit banale. Simptome subtile, camuflate de o fugă continuă după mai bine', ceva ciudat se-ntâmplă cu tine atunci când visezi la ziua de mâine. Uiți de iubire, uiți că tot ce îți trebuie este deja prezent în tine.
Cel mai bun prieten îți este Prezentul, locul și timpul în care înflorește talentul, locul unde nu te simți niciodată singur, pentru că tot ceea ce vezi ești tu, iar tu ești tot ceea ce se vede. Nu e doar o părere, nu e doar un alt rând scris într-o carte pe care o citești și apoi o trimiți mai departe. Ține aceste cuvintele aproape, lasă-le să te poarte către locul de unde izvorăsc toate.
Respiră împreună cu mine, în timp ce ne dezbrăcăm de concepte, de ură, de gânduri meschine. Nu e o cale complicată, ci are mai multe în comun cu o artă, cu o ploaie curată ce înlătură o așteptare deșartă. Totul a fost o minciună, o glumă nesărată, camuflată într-una bună. Tot ce ți s-a părut că face sens... a demonstra, a deveni, a învăța... nu a fost altceva decât un drum închis, un infern deghizat în paradis.
Nu poți fi atins, de biciul fierbinte al judecății, nu ai fost nicicând o victimă a nedreptății. Esența ta e un miracol ce umblă pe pământ, a cărui față adevărată a fost ascunsă de ceea ce considerai important până nu de mult.
Nu ai deținut nimic cu-adevărat, nici măcar propriul corp, fie el de femeie sau bărbat. Un rol ai jucat, un rol ce a părut important, însă unul ce a fost de la-nceput conceput eronat. Un rol limitat, ce a-nceput să te strângă, să nu mai fie bun de purtat. E păcat, să insiști în greșeală, ai căzut de mult prea multe ori în aceeași capcană.
Sunt aici să îți spun că frica nu este reală, că sufletul îți este curat, contrar a ceea ce ai fost învățat. Un suflet ce poate părea mut, dar ale căror șoapte se dezvăluie doar celui îndeajuns de tăcut. Precum o muză, ce apare într-o lumină difuză, dar care odată recunoscută își revarsă darurile asupra celui care o ascultă.
Ascultă tăcerea, nu o lăsa să treacă neobservată, așa cum ai făcut de fiecare dată. Strânge-ți toate corăbiile atenției laolaltă, și cheamă-le înapoi în brațele portului numit Prezent. Privește atent, fii perseverent, și mintea ți se va deschide, iar un foc innvincibil în inimă ți se va aprinde.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
- poezii despre greșeli
- poezii despre devenire
- poezii despre curățenie
- poezii despre vorbire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.