Ozonul filosofiei
Unduia vântul bucla ei
Cum unduieste valurile mării
Privindu-mă ca un soare
Printr-o fantă de nori
Cu rază mirării
După furtuni
Cu ruperi de nori
In gândurile mele
Tunate și fulgerate
Cu zalele ploilor de nevoi
Si-am uitat de tot si de toate
Și raza privirii ei
Am apucat-o ca o cordelină
De alpinist spre vârful zâmbetului
Pe umărul unde mă hrănea și adăpa
Toate întrebările mele
Ce erau niște ciute negre
Prin pădurile minții
Făcându-le să privească si ele
Privelștea frumuseții sublime de magnific
Pe umărul ei
Cu ambre ozoane
Din privirea ei..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petru Daniel Văcăreanu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- poezii despre ozon
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.