Să lungim adevărurile

în palmă scrâşnesc gânduri...
pielea mătăsoasă a erorii înfăşoară lumea.
pe sub axiomă înfometată eu trec adesea
cu grijă să nu mă împiedic de vreun cuvânt ţuguiat.
tentaculele singurătăţii să nu-şi facă datoria asupra-mi
înfăşurându-mă.

amintirile merg pe jos prin amănunte nemângâiate
şi tot mai de aproape inconştientele raze le urmăresc.
o aureolă de atins, rostogolită atât de imediat
de poate fi suflată şi-n ochi
bârfeşte stelele mutate de vânturi pe ape.
dar eu nu hotărăsc soarta lumii niciodată;
ea e hotărâtă de şfâşietorul început.

cred că ai aflat că de-a lungul vremii
nu s-a găsit nicio muzică înţepenită
să nu mi se lege de gleznă.
numai aşa am putut mă retrage treptat din mine
şi să-mi fug uitarea prin infinitul tău...
în febra timpului să aruncăm aceleaşi sensuri
şi să lungim adevărurile până-n lenea raţiunii.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!