Doar când te aud
Coborâta din cer cu aripi un cerb
Dintre războiului norilor, acerb
Cu coarne fulger și galop tunet
Atras de al meu câmp de piept în urlet
Să pască iarba bătăilor uscată
Cu boncăluit privirii de curcubeu
Să aprindă senin foc de Prometeu
In desertul de iască împietrită
Cu albastrul zâmbet de ambru
Clocotindu-mi sângele în cidru
Cu cerbul ce te aducea pe tine
Cu fante de șoapte calde, senine
Să moi ierburile de cuie-n pieptul meu
Doar strângându-te tare în brațe
Le-ai infipt tăcută, tandră în trupul tău
Din fulgerele inimii prea ascete
Când tu nu esti în desertul meu
Oaza de șoaptă ce înghite nisipul
Ce-l răsfir mereu in dune cu dorul
Cu cuie ale gândului-mi mereu
Dacă nu vii, ca multe amintiri
De miraje-mi ce vin crude-n hangeruri
Răsărite din mormintele inimii
Pline de trupuri marmure de mumii
Și doar când te aud sau răsări
Piramidele cu umbrele trecute
Se topesc cu vârfurile iesite
Prin pieptul meu în furtuni de nisip
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nisip
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre război
- poezii despre oaze
- poezii despre nori
- poezii despre inimă
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.