Perdanți
Își țese moartea pânza în juru-acestei lumi
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse,
Tribut plătit hidoasei cu lacrimile-n pumni
Când semnul neputinței ni s-a-nfierat în oase...
Și mușcă ura-n carne și sângerăm blestem
Și ochii nu mai văd lumina bunătății,
Din întuneric ies fantasme și mă tem
Că suntem prizonieri în slujba "libertății"...
Cuvântul nu-i un scut, e sabia ce taie
În sufletele surde urechi de elefant
Dar surd e cel ce spatele de bună voie-ndoaie
Și refuzând să vadă rămâne un "perdant"...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Gabriela Mimi Boroianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre urechi
- poezii despre suflet
- poezii despre plată
- poezii despre ochi
- poezii despre moarte
- poezii despre libertate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.