Cortina cade
privesc o piesă
de teatru, de viață
de viața asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un șobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpușari
desigur beți
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârșit
într-un decor idilic și de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi
spectatorii pleacă grăbiți
să ajungă nicăieri
azi au uitat să aplaude
cortina cade și cade...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre teatru
- poezii despre sfârșit
- poezii despre prostie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.