Niciun zid nu poate opri imaginația
nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificație umană
va sfârși precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
și poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranșee de netrecut
iluzii născute înaintea visului
dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât să nu mai știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început
dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăț spiritul să zburde
fără apăsarea pământului
dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu încât
inima mea obișnuită să complice totul
nu mai știe cum să bată
și... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit șir de perechi
aflate într-un etern dans
e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre imaginație
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.