Testamentul Călătorului prin stele
Am privit viața prin fereastra sufletului
Către inima imensă a românescului dor,
Însoțit de iubire, Pe lângă plopii fără soț,
M-am înscris în vecia Luceafărului călător.
L-am dus pe malul mării, l-am urmărit în larg,
I-am înnoit privirea într-o Floare albastră,
A rămas să fie, în vecie, cinstită dumnezeire,
Călătorind prin stele cu iubirea noastră.
În clipa împlinirii-am simbolizat, în Parcul Copou,
Un tei cu miere sfântă de limbă strămoșească,
Unde și Ceahlăul, la-ndemnul de Poet,
Ar vrea testamentar din cer să ne privească!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre testament
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre soț
- poezii despre simbolistică
- poezii despre sfinți
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.