Piatra destinului
Parcă prea devreme
apune soarele.
Deschid fereastra--
luna îmi pare un miel nenăscut
ce balansează clopotul nopții.
Cu toată puterea sângelui
te voi iubi,
obligând timpul
să-și încarcereze proprii ochi.
Știu că orice suflet
e aidoma unei corăbii
ce-și poartă destinul
ca pe o icoană
la care nu se închină nimeni.
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Orhidee în cuib de zăpadă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre oi
- poezii despre noapte
- poezii despre marină
- poezii despre iubire
- poezii despre icoane
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.