Sonetul mov
M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
și pare că-i o viață oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.
Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
și nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
și totul îmi părea o dioramă
În care totul zace-n nemișcare,
și-n liniște doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude
resuscitând o clipă care moare,
secvență a eternițății nude,
în timpul scurt, ce viața o include.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre nuditate
- poezii despre nori
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.