Vânătorii
Veneau spre case asa de departe,
încât abureau fruntile de drum;
si aveau toate padurile pe umeri,
si toate colnicele în ochi acum.
Veneau de-acolo, din zari sângerii,
cu sufletul ars de afectari,
de li se prelingea în râs oboseala
spuzita cu sotii uneori.
Se bucurau câinii iesindu-le în cale,
un copil a fugit descult prin zapada;
se mângâie canile de lut cu tarie,
pe cer, luna-i gata sa cadaă.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânătoare, poezii despre suflet, poezii despre râs, poezii despre roșu, poezii despre lut, poezii despre câini sau poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.