Ungerea lui Iisus cu mir scump, de nard

Éra-n Vinerea cea Mare, până-n Paşti doar două zile,
Ziua cea cu răstignirea, în vremi crude, dificile.
În Betania, în casa lui Simon, zis şi Leprosul,
Íisus şi cu ucenicii – chiar şi Iuda ticălosul,

Lazăr – scos din gheara morţii, aşezaţi erau la masă,
Marta le servea bucate, cu căldură, bucuroasă.
Biblia ne povesteşte că, cu mir de nard, Mesia
De-a lui Lazăr soră uns fu, cea cu numele Maria.

A cârtit atuncea Iuda, nardul scump că-l risipeşte,
Că trei sute de dinari luau, mirul de-l vindeau, fireşte,
Că săracilor dau banii, ca să aibă ce mânca
Şi de multe boli sărmanii să se poată vindeca.

I-a răspuns Mântuitorul (ştiind gândul lui ascuns,
Că din punga lor comună pentru el fura de-ajuns):
Pe săraci întotdeauna voi îi veţi avea cu voi,
Ca să le-alinaţi durerea, pentru ale lor nevoi,

Dacă vreţi, puteţi ca bine să le faceţi lor întruna,
Dar pe mine, précum spus-am, nu m-aveţi întotdeauna.
Pentru ce-a făcut femeia, ea nu merită mustrare,
Mai-nainte uns-a trupu-Mi pentru-a Mea înmormântare.

Ea făcut-a numai ceea ce era firesc să facă,
Din iubire şi credinţă, fără ca să se prefacă.
Evanghelia oriunde fi-va propovăduită,
Peste tot, în lumea largă, fi-va şi ea pomenită.

poezie de George Budoi din Biblia în versuri (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Votează! | Copiază!