Potopul

Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Şi răsuflarea ierbii,
Şi-n orice noapte, luna.
Şi stelele mai limpezi,
Şi apele mai calme,
Şi Creatorul lumii
Ţinând pământu-n palme.

Chiar polii cei de ghiaţă
Erau fierbinţi şi verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.

Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.

În dimineţi cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.

Sclipeau bogat în munte
Şi-aproape-n orice loc,
Metale preţioase
Şi pietrele de foc.

Şi n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Şi nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.

Creşteau cât chiparoşii
Ferigile şi jepii,
Coloşii dinozauri
Scoteau din valuri ţepii.

Bizonii, rinocerii
Şi marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,

Se întâlneau acolo
Pe câmp şi lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Şi-apoi să se adape.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!