Matei 25:34-45

Cine nu cunoaşte bine că iudeii au primit
Pe Mesia într-o iesle, când din slavă a venit?
Cine nu cunoaşte astăzi că-n Biserica pe care
A născut-o-n spasmul morţii, nici în grajd loc nu mai are?
Iată-L, stă la uşi închise. Cel ce-i Făcător a toate,
Cel ce zice şi se face, stă ca un milog şi bate!
Este greu să crezi aceasta. Căci îţi zici: cine-L opreşte
Să îşi aibă, dacă-i vorba, că poate tot ce-Şi doreşte?
Ca să înţelegem bine, trebui' explicat întâi
Cum e azi Hristos în lume, cum şi Biserica Lui.
Însuşi Domnul înainte de-a ajunge la Calvar,
În Matei ne-arat-aceasta cum nu se poate mai clar.
Zice El că tot ce-i facem unui foarte ne'nsemnat
Frate din ai Lui în lume, Lui îi e considerat.
Şi ceea ce nu se face oricărui din fraţii Lui,
E ca şi cum n-ai făcut-o, fii atent, chiar Domnului!

Iată încă o dovadă, care-i şi mai grăitoare:
Saul, care e şi Pavel, apucat de-o râvnă mare
Se ducea pân' la Damascus, să întoarcă, zicea el,
Pe popor la Dumnezeul, la Sfântul lui Israel.
Şi pe drum, cum ştim cu toţii, Domnul i-a ieşit în cale.
Pavel cade jos, iar Domnul, fiţi atenţi, pune-ntrebare:
"Saul, Saule din Tars, pentru ce Mă prigoneşti?"
Saul zice: "Doamne sfinte, Spune-mi Te rog, cine eşti?"
"Eu-s Hristos şi tu pe Mine, în furia ta turbată
Mă chinui că nu ţin Legea voastră veche, demodată!"
Tare s-a mai mirat Saul, însă-a înţeles exact:
Ucenicii şi Hristos fac un bloc neseparat.
Potrivit acelor spuse chiar de gura lui Hristos,
Iată, Domnul ne-nsoţeste peste tot aicea jos.
O explozie de uimire şi de teamă totodată
Ne va prinde când vedea-vom în tovărăşia noastră
Pe Hristos atât de-aproape, cât nu ne-am fi-nchipuit
(Şi cum, în multe ocazii, nici nu ni L-am fi dorit.)

Să luăm un exemplu practic: deci, oricare credincios
Care-l întâlneşti în viaţă este chiar Domnul Hristos.
Soţule, te-ai gândit oare că prin scumpa ta soţie
Pe Hristos ţi-ai luat tovarăş toată viaţa să îţi fie?
Când laşi singură soţia ore-n şir pentru un meci,
Când cu-atâta nepăsare peste lacrima ei treci,
Să nu mai judeci evreii c-au dat iesle de-animale
Când tu nu vrei două ore să laşi patimile tale.
Dar tu, soră măritată, te-ai gândit tu serios
Că Isus S-a făcut una cu soţul tău credincios?
Ori de câte ori în casă tu te superi pe bărbat
Şi nu îţi mai faci menirea, zicând că te-ai săturat,
Să nu îţi mai deschizi gura să îi judeci pe evrei.
Ei au dat un grajd, tu însă nici măcar un moft nu vrei.
Tu părinte, tu copile, cari sub un tavan trăiţi
Şi care-ntr-un fel sau altul pocăiţi vă socotiţi,
V-aţi gândit voi bine oare că Hristos îşi socoteşte
Lui tot ce în casa voastră între voi se făptuieşte?

Voi copii, luaţi bine seama: când în loc să ascultaţi
De părinţi, le găsiţi vină şi-ncepeţi să-i judecaţi,
Voi zgorniţi din viaţa voastră pe Hristosul Domnului
Care-a ascultat părinţii totdeauna-n viaţa Lui.
Iar părinţii ce se poartă neglijent şi urâcios,
Cum primesc ei pe Hristosul din copilul credincios?

Acum haideţi să ne-ntoarcem la al nostru subiect,
S-aplicăm învăţătura la modul cel mai concret.
Vorbeam deci despre Israel, care-a dat pentru Hristos
Doar un grajd de animale, când veni să ia trup jos.
Dar Biserica, ea, care dintru Sine-a luat fiinţă,
Nici un grajd măcar în lume nu I-a dat ca locuinţă.
Ne arată Cartea Sfântă cum Biserica L-a dat
Afară. El însuşi zice: "Eu stau la uşă şi bat".

Iată-L deci, la uşa ta; ai tu timp să îl asculţi?
Paşii Lui nu lasă zgomot; El umblă prin cei desculţi.
Ţii pe raft de după uşă pantofi şi bocanci grămadă,
Iar Hristos umblă şi iarna cu sandale prin zăpadă!
Când e vorba de mâncare, facem chefuri şi ospeţe,
Iar Hristos merge să strângă resturile de prin pieţe!
Cheltuim câte-o avere să facem casa boboc,
Dar Hristos să stea-n azile, că la noi nu are loc!
Israel I-a dat o iesle, dar I-a dat ceva oricum,
Nu L-a neglijat afară, singur părăsit în drum.
Noi, Biserica de astăzi, cei din ultimele zile
Nici în grajduri nu-I deschidem, ci-L trimitem la azile.
Mai citim despre Israel că atunci când au adus
În a opta zi la Templu pe Pruncul Cel Sfânt Isus,
Pentru Simeon şi Ana, cari ştiau de-a Lui sosire,
Nici în lună n-au fost piedici să-i ţină de la-ntâlnire.
Dar noi, vai, o mie şi-una de piedici găsim în cale
Duminica după masa să mergem la adunare!

Iară pe Hristosul care, părăsit de noi, L-a luat
Să îl îngrijească lumea, în azilele de stat,
N-avem timp nici pentru-Acela, nici vreme de vizitare,
Căci avem meciuri şi filme, video şi televizoare.
Când avem zile mai multe, concedii său sărbătoare,
Suntem ocupaţi şi-atuncea: când la munte, când la mare
Pentru locuinţa noastră avem bani cu-ndestulare
Şi pentru ce trebuieşte şi pentru-mpopoţonare.
Dar când e pentru Hristosul, lepădat la uşă-afară,
Să clădim o adunare într-un sat mic pe la ţară,
N-avem, vai de noi, săracii! Las' să dea americanii,
Că la ei pică din stele şi din lună şi nori banii!

Iartă-mi, dacă poţi, Isuse, atâta neruşinare!
Când de patimile rele mi-ai adus eliberare,
Ajutându-mă acuma să nu mai cheltuiesc bani
Pe ţigări, pe băutură sau păcat, ca alţi golani,
Am primit-o, n-am zis: ia-o, s-o dai la americani.
Azi, când mi-e plin buzunarul şi la CEC, şi sub saltea,
Te trimit să mergi la alţii, la americani să dea.
O, noi toţi aceia care la Crăciun ne bâzâim
C-a venit Isus în iesle şi vai, îl compătimim!
Aşa e. Dar vezi, iudeii, o iesle şi tot I-au dat,
Pe când noi nici chiar la iesle n-avem timp de vizitat!
O, de-am recunoaşte astăzi adevăru-acesta trist,
Şi să îl primim în case şi în inimă pe Crist!
Iar pe Cel de la azile, dacă nu-L luăm acasă,
Să îl vizităm acolo, duminica după masă.

Şi acum, în încheiere, datorăm încă-un răspuns:
Dacă El e-Atotputernic şi îşi este de ajuns,
De ce stă la uşi închise şi aşteaptă de la mine,
De la unul, de la altul, de la toţi şi de la tine?

Aici stă ascunsă taina şi aici ni-e fericirea:
El, Acela care-I totul: vecii, viaţa, nemurirea,
Vrând să Se împartă mie, ţie şi la orişicare,
S-a însămânţat în oameni de a noastră-asemănare,
Ca primindu-L, prin chiar faptul că dăm lucruri trecătoare,
El să ne dea fericirea vieţii-n veci nepieritoare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!