Flori dalbe

Se scutură norii de ger şi flori dalbe,
Asupră-ne istoria îşi scutură rodul;
Cu sîrg adunîndu-şi arginţii în palme,
Îşi zdrăngăne sufletul lumii prohodul...
Păcatele noastre şi grele şi multe...
Eroare şi goană mereu după vînt...
Şi n-avem ce scoate din cele trecute,
Şi n-avem un petec de cer pe pămînt...

Priviţi: sîngerează viitorul în zare,
Şi teama ne strînge ca într-un cleşte;
Din ochii planetei venim fiecare
Cu lacrima lui şi-o aducem la iesle...

Aici ni se cîntă de bună-vestire
Că iar pe Mesia-Cristos L-am găsit;
De ce-am aflat trudă şi nu fericire,
Te-ndură şi spune-ne ce să-ndreptăm?

Se naşte Copilul, Mesia Se naşte,
Cu gîndul cel bun şi ca fapta cea bună...
Dar cine-L iubeşte şi cine-L cunoaşte
Ca piatră de preţ şi să-L pună-n cunună?

Trăiască Mesia, trăiască-n vecie,
Sfinţească-se Numele Său mai departe,
Ciopliţi-I nu cruce... ci tron de domnie,
Să nu mai ajungă dreptatea la moarte!

Acum cînd o lume îşi plînge calvarul,
Strîngîndu-şi cu trudă arginţii în palme,
Deasupră-ne scutură-Ţi, Doamne, tot harul
Cum scutură norii flori dalbe, flori dalbe...

poezie de Benoni Catană
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!