Monolog de primăvară

Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară
Lăsând pradă norilor
Mugurii degetelor?
Şi de ce-ţi răsar în barbă
Corcoduşi cu floare albă?
Miroşi a parfum strident,
Glasu-ţi este un torent
Ce trece printre coline
Ducând zumzet de albine
Şi ropot de ploaie caldă...
Ochii tăi vor să mai vadă
Caii verzi păscând lumină
Din a soarelui grădină.
Părul tău - crengi despletite
Prin păduri de tei pitite.
Glezna ta - rece pârâu,
Genunchii-ncolţiţi în grâu.

Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară?
Dacă ai să pieri subit
Cumva... pe la asfinţit,
În hăuri ameţitoare
Bând a timpului licoare?
Primăvară, ştii ceva?!
Mută-ţi în inima mea
Pasul... lasă-l să se-afunde
Între două bătăi surde.
Chipul... lasă-l să se scalde
Între doua bătăi calde.
Şi rămâi, rămâi aşa!
Eu să pot mereu cânta
Florile pământului,
Cuiburile cucului,
Ciripit de rândunele...
Pavăza iubirii mele!

Primăvară, primăvară
Nu te pierde pe afară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!