Şi moşteneşti verdele

Şi moşteneşti verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Şi rouă zilelor puzderii,
şi sorii, mii şi mii, ai verii,
şi primăveri cu sclipăt şi fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moşteneşti toamnele, haine diafane,
ce zac poeţilor în amintire;
şi toate iernile, ca nişte ţări orfane,
îţi cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneţia, Roma şi Kazan ţi-or rămânea;
al Pisei dom; Florenţa-o vei avea;
Troiţka Lavra şi-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri ţese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
şi sunet: cornuri şi viori şi flaut,
şi orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

De dragul tău se-nchid în ei poeţii
şi strâng imagini pline, foşnitoare,
şi merg, se coc în ritmuri ca în soare,
şi-atât de singuri sunt de-a lungul vieţii...
Şi pictorii pictează doar ca tu,
cele ce pier, nepieritoare-acu,
să le primeşti din nou în a ta dreaptă:
devine veşnic tot. Femeia-i coaptă,
Demult, în Monna lisa, cum e vinul;
n-ar mai trebui femei să fie – peste plinul
de-aci, nimic n-aduce nou nici o femeie.
Cei ce sculptează sunt asemeni ţie.
Vor veşnicie. Spun: durează piatră.
Şi asta însemnează:-a ta să fie.

Şi-ndrăgostiţii îţi adună avuţie:
ei sunt poeţii unor ceasuri rare;
inexpresivei guri, cu-o sărutare,
zâmbet îi pun, formând-o mai frumoasă;
şi desfătări aduc, ne modelează
pentru dureri, ce ele-abia se coc.
Şi suferinţe-aduc, cu râsul la un loc,
doruri ce dorm adânc şi se trezesc,
pentru ca-n piept străin să plângă tare.
Adună ceva tainic, apoi mor,
cum moare-un animal, fără-a-nţelege –
dar poate vor avea nepoţi în care
crudele vieţi s-or pârgui, şi vei culege,
vei moşteni prin ei iubirea celor
ce orbi şi ca în somn şi-au dăruit-o.
Spre tine curge astfel tot belşugul.

Cum cupa, sus, dintr-un havuz, s-ar revărsa,
mereu, mereu, – cum despletit
s-ar răsfira şuviţele de păr – în cupă, jos,
astfel în sânu-ţi cade orişice prisos,
când lucruri şi gândire se revarsă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!